Legea scaunului auto.Legea mea

Grijile unei mame nu se termina niciodata, oricat de mare sau de mic ar fi copilul. Te gandesti in acelasi timp la fericirea lui, la sanatatea lui, dar nu in ultimul rand si la siguranta lui. Sau cel putin asa ar trebui.

Am fost o buna bucata de vreme, cam primele sase luni de viata ale Printesei, inconstienta. Nu as mai repeat greseala facut pentru nimic in lume, si nu pot decat sa ii multumesc lui Dumnezeu ca ne-a ferit de o nenorocire in acea perioada. Am considerat ca scaunul auto e mai mult un moft, un accesoriu care trebuie sa fie dar nu prea, care poate fi ignorat daca copilul spune “NU VREAU” sau “UOAAA”.

Rau, rau, rau. Foarte rau. Si cand ma gandesc cat de simplu a fost sa o fac sa inteleaga ca acolo este locul ei. In prima faza am circulat (nu foarte mult, dar oricum suficient) cu landoul. Acolo ii placea, sau era prea mititica pentru a putea protesta. Apoi am facut trecerea la un scaun auto potrivit kg, varstei si inaltimii ei. L-a urat din prima clipa. Plangea doar daca il atingea, cu greu reuseam sa ii distrag atentia pret de cateva clipe. De centurile de siguranta nici nu mai vorbesc, alea nici nu intrau in discutie.

Asa ca am purtat-o in brate o buna bucata de timp. Rusine mie, stiu. Nu mai repet greseala niciodata, am mai zis, da? La insistentele soacrei mele (sa-i  dea Dumnezeu sanatate) si exasperatii fiind de orice drum pe care eram nevoiti sa il facem, am hotarat sa o lasam in scaun chiar daca plange. Plangea oricum si tinuta in brate, pentru ca se plictisea din 3 in 5 minute. Asa ca aveam doua variante: sa planga in brate sau sa planga in scaun unde era in siguranta. Si ce credeti? A fost suparata (mult mai putin decat ne-am fi asteptat) doar un drum. Iar de atunci si pana in ziua de azi nici macar doua strazi nu a mai mers fara sa stea in scaun, cu centura bine legata.

 

Stiu ce de la inceputul anului 2015 amenzile au crescut (aprox. 400 lei), dar nu cred ca o suma de bani te poate convinge daca nu a reusit deja siguranta copilului tau. Sau poate la unii parintii constientizarea vine mai usor atunci cand ai niste bani de dat. In cazul meu a fost doar inconstienta, pentru ca stiam riscurile, dar am ales sa nu o vad plangand, sa nu o supar. Urmatorul bebelus, oricat de tare imi displace idea de a imi lasa copilul sa planga, va sta in landou/scoica/scaun auto/inaltator from day 1, no matter what. Cred ca tot ce trebuie pentru a reusi este putin mai mult rabdare decat am avut eu, sa ramai tare pe pozitii, un cd cu muzica, si multe jucarii si lucruri interesante. Daca prima intalnire cu scaunul nu a fost „love at first sight” (stiu ca exista si multe norocoase), cel mai probabil va trebui sa duci o munca de lamurire, dar nu te speria.Cu siguranta vei reusi.

Cat despre modelul scaunului, aici depinde foarte mult de voi si de bugetul pe care il aveti. Noi am avut landoul caruciorului (MacLaren), apoi un Chico, acum nu stiu exact ce firma este, l- am ales pentru ca Printesa este foarte indemanatica, iar acesta piuia atunci cand centura este deschisa. Pentru urmatorul voi alege un scaun care se poate fixa cu spatele la directia de mers (rearfacing), si care poate ramane asa cat mai mult timp.

Daca va intrebati pana cand trebuie sa purtati copilul in scaunul auto, legea spune asa: copiii cu inaltime mai mica de 135 cm trebuie sa stea pe bancheta din spate intr-un sistem auto conform cu greutatea lor. Pot sta in scaunul din fata doar bebelusii, cu scaunul montat cu spatele la directia de mers iar airbag-ul dezactivat. Intre 135 cm- 150 cm, copilul poate sta pe bancheta din spate prins doar in centura. Doar cand are peste 150 cm poate trece pe scaunul din fata, si ce fericire va fi pe capul lor atunci!:))

Ca tot vorbeam mai sus despre directia de mers, eu regret tare ca am intors scaunul atat de repede. Sunt convinsa ca ar fi stat mult si bine, fara nici o suparare, cu spatele la directia de mers daca ar fi stiut ca “doar asa se poate”. Este cea mai sigura pozitie in cazul unui accident, indiferent din ce parte ar fi lovitura. Google it.

Sa ne fereasca Dumnezeu de evenimente neplacute, dar zic totusi sa ne ferim si noi sa punem pret pe siguranta copiilor nostri. Eu am gresit, dar bine ca am gasit solutia la timp si sper doar ca inconstienta mea sa fie un exemplu de “asa NU” pentru voi.

Copiii vostri au iubit scaunul din prima? Cum ati facut acomodare? Astept sa imi scrieti aici, sau pe facebook.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s