Prea mult „NU vreau”.

 

Cred ca dupa 3 ani si jumatate mi-am castigat dreptul sa spun ca e greu. Nu e greu mereu, nu sunt obosita mereu, dar din cand in cand DA, e greu.

Greul intr-o casa cu copil e mereu altul, si niciodata nu se repeta. La inceput au fost colici, apoi dinti, apoi mersul pe jos si nenorocirea spatelui meu, apoi tot noi, si noi provocari. Si niciodata nu se sfarsesc. Si ca dupa orice perioada de lapte si miere, era si normal sa intram intr-o alta etapa. Acum il avem pe Dl. “NU VREAU” si e un domn nesuferit si antipatic, dar pe care printesa il indrageste nespus.

Eu imi doresc tare mult sa le stric prietenia asta stransa, sa revina din nou la stadiul de cunostinte. Dar pana cand am sa reusesc asta, incerc cumva sa imi fac viata mai usoara atat timp cat va convietui cu noi.

Negociez cu Printesa de dimineata pana seara, uneori o scoatem la capat, alteori nu. De cele mai multe ori reusim sa ajungem la un numitor comun, dar spre sfarsitul zilei, cand amandoua suntem obosite, sunt sanse mari ca totul sa se termine cu nervi intinsi la maxim.

Secretul unei reusite il stim prea bine, si il auzim aproape zilinic mai peste tot (sau poate doar eu am senzatia asta, pentru ca ma lupt cu perioada in cauza). Atunci cand copilul este obosit, nemancat, sau neconectat la parinte este foarte greu sa il faci sa coopereze. Ideal ar fi (cred ca si in relatia de cuplu, nu doar cu copilul) ca atunci cand vedem ca se apropie o furtuna, sa ramanem noi calmi. Cand copilul tipa, noi sa vorbim incet. Cand copilul loveste, sa il imbratisam mai tare. Oricare ar fi problema sau situatia de la care s-a creat un conflict, noi sa incercam sa ramanem calmi si sa nu inrautatim mai rau lucrurile.

Este foarte usor de spus asta, si de dat sfaturi. Dar e foarte greu de pus in practica de fiecare data, sau cel putin pentru mine. Exista momente in care mi-as da si o mana doar sa nu mai aud “NU vreau”. Si sunt convinsa ca nu sunt singura mama din lume care simte uneori ca orice ar face, niciodata nu va reusi sa o scoata la capat. Uneori mi se intampla chiar sa nu stiu ce am de facut, pur si simplu. Stiu ca trebuie sa raman calma, chiar daca urlu in mine. Stiu ca nu am voie sa o jignesc, sa o lovesc, astea nici nu intra in discutie. Dar de la caz la caz, uneri simt ca nu mai am explicatii sau solutii atunci cand ajungem intr-o situatie complicata de “NU VREAU”.

Am citit o metoda interesanta de pus in practica aici, pe blogul Ralucai Loteanu. Ea spunea asa:

 Ca sa stim daca modul in care ne disciplinam copilul este cel corect este de ajuns sa ne punem doua intrebari:

– Dupa ce imi disciplinez copilul eu, parintele, ma simt bine si multumit cu ce am facut?

– Dupa ce a fost disciplinat, copilul meu se simte bine si este pe drumul cel bun spre a invata ceva din asta?

Mi s-au parut doua intrebari foarte bune, un exercitiu pe care putem sa il facem ori de cate ori avem senzatia ca nu mai stim cum, sau ca ceea ce facem este gresit.

Sunt convinsa ca si voi treceti sau ati trecut printr-o perioada dificila, si atunci cand toate sfaturile de parenting din lume sunt inutile, singurul gand care ajuta este ca daca ai supravietuit pana acum, cu siguranta vei reusi si de data asta. Si nu sunteti singure, oh, NU! Suntem o gasca de mame care au facut cunostinta (sau vor face) cu toti inamicii, dar care i-au invins pe toti: colici, dinti, tantrum, raceli, NU VREAU.

Astept sa imi povestiti aici sau pe Facebook despre cum reusiti voi sa faceti fata acestor perioade.

Sursa foto: aici

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s