Ce vezi cand te uiti in oglinda?

Mi-am dat de curand seama ca scriu foarte mult despre ea, si imi vine cumva natural sa o fac, dar intampin mari dificultati incercand sa leg doua randuri despre mine. Intotdeauna e usor sa povestesc despre ea, este mai mult ca perfecta mea.

De cand lumea si pamantul suntem invatati ca „lauda de sine nu miroase a bine”, asa ca mie imi vine foarte greu uneori sa povestesc lucruri despre mine sau realizari de care sunt chiar mandra. Pe de alta parte suntem invatati sa nu aratam slabiciune, ca fiecare defect va fi sanctionat sau pedepsit de cei din jur, asa ca deseori imi vine greu sa cer ce mi se cuvine sau sa spun clar si raspicat ce si cum imi doresc. Imi invidiez la propriu omul de langa mine pentru relaxare si asumarea de care da dovada. Nu ii e niciodata teama sa spuna ce bijuterii grozave ies din mana lui, sau sa ceara ceva daca simte ca e dreptul sau. Poate de asta ne si potrivim atat de bine, sigur nu as putea trai o viata langa un om pe care sa nu il admir, asta pe langa iubirea ce i-o port.

Nu stiu daca defectele astea ale mele sunt „din fabrica”, din educatie sau căpătate cine stie cum sau dupa ce experienta. Sunt fericita, chiar daca n-am reusit sa repar tot, dar cel putin acum sunt constienta de ele, inainte traiam cu impresia ca pur si simplu eu nu pot la fel de mult sau de bine ca altii. Simplu fapt ca reusesc sa scriu cuvintele astea, pentru mine e un pas in fata (sper sa reusesc sa le si public).

Indiferent de ce ar spune unii sau altii, eu cred ca traim intr-o lume unde nevoia de validare a ajuns aproape vitala. Oricat de superficial sau lipsit de importanta ar parea, trebuie sa dam o mare importanta acestui aspect atunci cand crestem un copil. Cu cat stima de sine va fi mai ridicata inca din copilarie, va fi mult mai usor pentru viitorul adult sa fie fericit, sa traiasca frumos stiind exact cine este si ce poate.

Poate pare complicat dar sunt cateva lucruri esentiale de care trebuie sa tinem cont in primii ani de viata (chiar si ulterior):

-sa se simta iubit (nu cred ca e nevoie de prea multe lamuriri aici).

-sa se simta capabil, sa invete de mic sa isi recunoasca si sa isi accepte sentimentele

-sa stabilim o linie clara intre ce este posibil si ce este imposibil, astfe nu va avea asteptari gresite care i-ar putea afecta stima de sine.

– sa ii apreciem efortul depus, nu neaparat rezultatul

-sa il incurajam sa incerce din nou, nicidecum sa il laudam cand ceva este gresit (la un moment dat cineva cu siguranta ii va spune ca este gresit, si atunci va suferi tare mult)

 

Promit sa revin cu un articol amplu despre cum sa procedam pentu a le da incredere in ei micutilor nostrii. Este un aspect tare important, v-o spune un adult care inca lucreaza la recapatarea stimei de sine. Cum e lumea asta creata, oameni imperfecti sunt lasati sa creasca  copii mai mult decat perfecti. 

PS: au trecut mai bine de 3 luni de cand am articolul in draft, ma bucur ca a reusit sa vada lumina zilei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s