Ne jucam si vindecam 

Dupa atatea schimbari majore in viata noastra, nevoia micutei Printesei de conectare a devenit tot mai mare. Iar zilele in care merge la gradinita sunt tot mai solicitante pentru ea asa ca jocurile de conectare au devenit ca un ritual de seara. 

Despre ce inseamna conectare, de ce au nevoie copiii de ea si cum se face am scris deja aici. A mai crescut si ea de atunci, si a reusit singura sa dezvolte tot felul de solutii si idei prin care sa reuseasca sa elimine din tensiunea acumulata peste zi sau datorata schimbarilor din viata noastra. Jocurile de contact raman in topul preferintelor, asta inseamna ca o buna parte din momentele petrecute impreuna este calare pe mine, ne smotocim, ne gadilam, ne „capturam”. Nu degeaba a rabdat micuta 9 luni, acum isi ia revansa la smotoceala. 

Un alt joc care pe ea o ajuta foarte mult este toy-talk. Adica figurine, plusuri, papusi, uneori chiar doua degetele care vorbesc intre ele, daca nu are jucarii prin preajma. Uneori doar vorbesc si isi spun ofurile, alteori se iau la bataie sau incep sa spuna toate lucrurile „interzise”. O ajuta mult treaba asta, iar in ultima perioada, spre disperarea mea, recunosc, DOAR asta a vrut sa ne jucam. Incepusem sa imi fac griji, am crezut ca e o problema de atentie, ca nu se poate concentra, am cerut sfaturi in stanga si in dreapta sa aflu ce jocuri sunt mai bune pentru a ii dezvolta latura creativa si cum pot sa o conving sa petreaca din nou mai mult de trei minute la un joc, sau cel putin sa il duca la bun sfarsit. 

Asta pana cand am inteles ca aceea era forma ei de revolta, asa descarca ea toata frustrarea si supararea din ea. Oricat am pregatit-o eu inainte, nu se astepta ca N. sa manance atate de mult din timpul meu. Pregatesc un articol mai amplu despre etapele acomodarii, si toate starile prin care am trecut toti trei. 

Am lasat in continuare ca poneii si papusile sa primeasca loviturile care altfel ne-ar fi fost menite noua, sau mai rau, le-ar fi inchis in sufletelul ei mic. Desi imi e greu sa o vad trista uneori, prefer sa stiu. Noi in casa avem o regula: Plangi oricand ai nevoie, dar niciodata singura. 

Altfel pentru ce mai sunt bratele de mamă? Nu ca sa consoleze? 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s