Educatia sexuala pentru copii. (Interviu cu un specialist. )

Educatia sexuala este un subiect controversat, ce pentru multi dintre noi este destul de greu de abordat in general iar cu copiii nostri in special. Eu nu am mereu raspuns la toate intrebarile si recunosc ca mi-a fost dificil cand am primit prima intrebare pe subiect de la Sofia. Am fost crescuta cu idea ca astfel de subiecte sunt rusinoase, prin urmare nu discutam despre ele. Mama este un om foarte pudic si imi amintesc cum se rusina si incerca sa imi raspunda stangaci la fiecare intrebare. Nu e vina ei, parinti nostri au in spate un bagaj pe care noi nu cred ca l-am putea duce, sau probabil am fi cu totii in terapie zilnic. Dar asta nu inseamna ca noi nu putem fi mai deschisi, mai pregatiti si mai informati. 

Am vorbit cu Diana Tarcea, psiholog și psihoterapeut cognitiv- comportamental cu un interes major în domeniul parentingului în toate aspectele sale. Sper sa va fie de folos. 

De la ce varsta incep copiii sa manifeste interes pentru zonele lor intime? 

Parintecuminte.ro: Copiii manifesta interes pentru corpul lor inca de la nastere. Zonele intime nu sunt decat o parte a corpului lor la fel cum e nasul, piciorul, ochii, etc. Doar in mintea noastra de adulti aceste zone sunt „speciale”. Copiii incep prin a-si explora manutele (fiindca au cel mai facil acces la ele), continua cu picioarele (pe care in jurul varstei de 6-9 luni le baga in gurita), apoi ii invatam noi despre ochi, nas, gura (fiindca ne sunt cel mai la indemana). Multi baietei isi exploreaza penisul cand mamele schimba scutecul. La varste mici marea majoritate a copiilor prezinta interes pentru partile intime la fel cum prezinta interes pentru orice parte a corpului lor.


Cum ar fi mai bine sa procedeze un parinte: sa incurajeze explorarea sau sa puna o limita ferma? 

Parintecuminte.ro: Cred ca niciuna nici alta 🙂 Ce inseamna sexualitatea? Este un aspect important al vietii fiecaruia dintre noi, fara doar si poate. Insa e doar un aspect dintre multiplele noastre aspecte. Pentru unii ocupa o parte insemnata din viata pentru altii mai putin. Sexualitatea, asa cum o intelegm noi, adultii este un act de satisfacere a unor nevoi. Copiii nu au aceasta nevoie in sensul in care o avem noi, adultii. Copiii sunt doar curiosi de tot ce-i inconjoara (inclusiv de corpul lor), insa nu sunt interesati de actul sexual. 
Din acest punct de vedere nu mi se pare potrivita „incurajarea explorarii”. Cu ce scop? Daca il incurajam in explorarea organelor genitale la fel cum il incurajam sa isi exploreze mainile, nasul si picioarele atunci nu e nicio problema. Daca il incurajam in mod particular sa isi exploreze corpul din punct de vedere sexual, atunci o vad ca pe o problema. Asta pentru ca ai nostri copii au lucruri mai importante de facut cand sunt copii: sa se joace, sa se certe, sa alerge, sa exploreze lumea, nu sa isi satisfaca placeri sexuale. 
Nici limite ferme nu as pune. Fiecare cu corpul si cu nivelul lui de dezvoltare. Nu vrem sa inducem copiilor rusine sau vinovatie pentru ca i-am suprins atingandu-se. Dar nici sa ii indemnam sa caute placerea la varste mici. Limite punem mai degraba in ceea ce priveste mediul in care au loc aceste comportamente. Comportamentul in sine de regula poate fi usor redirectionat, distragandu-i copilului atentia cu lucruri mai intersante si incitante pentru el.


Este mai bine sa stie de la inceput denumirile anatomice sau putem sa folosim in continuare termenii mosteniti de la parintii nostri (pasarica, cocosel, etc)? 

Parintecuminte.ro: Nu cred ca e asa important. Cel mai important este sa nu evitam sa vorbim despre organele genitale. In practica mea am intalnit parinti care se simteau confortabil cu sexualitatea lor si nu aveau nicio problema sa pronunte cuvinte cum ar fi penis, vulva, scrot, etc. Alti parinti sunt mai pudici si le este extrem de dificil sa nu transpire abundent cand pronunta astfel de cuvinte in fata copiilor. Sigur, putem arata cu degetul, putem sa-i indemnam sa fie mai deschisi in fata propriei sexualitati, insa acesta e un proces lung in care nu orice parinte are resurse sa se angajeze. Eu ii indrum pe parinti sa foloseasca cuvinte inlocuitoare daca asta ii face sa fie mai putin anxiosi cand vorbesc copilului despre sexualitate. 
Atitudinea pe care o transmite parintele in timpul discutiilor legate de sexualitate e mai importanta decat denumirea corecta din punct de vedere anatomic a organelor genitale. Sunt unele voci care spun ca nu ar trebui sub nicio forma sa spunem alte cuvinte decat cele corecte din punct de vedere anatomic, fiindca asta „induce” ideea ca aceste parti ale corpului ar fi diferite de celelalte. Nu avem nicio problema sa spunem nas, ochi, picior, drept urmare de ce am folosi alte cuvinte pentru organele genitale? Desi e adevarat, acesta e cel mai bun curs, nu putem astepta sa se maturizeze parintii pentru a vorbi cu copiii lor „corect”, fiindca s-ar putea sa depaseasca cu mult varsta la care ar fi trebuit sa aiba aceste discutii. Mai bine o discutie imperfecta din punct de vedere semantic decat una plina de teama si anxietate. Daca putem alege, ar fi de dorit sa folosim denumirile stiintifice, anatomice.

Exista unele carti pentru copii in care organele genitale si actul sexual sunt reproduse foarte aproape de realitate. Sunt aceste carti potrivite sau este „prea mult”? Cartile sunt recomandate prescolarilor 3-6 ani. 
Marea majoritate a copiilor mici sunt expusi la un anume fel de carti, cu un anume alt fel de ilustratii. Ganditi-va la toate cartile de copii si la ilustratiile lor. Marea majoritate nu reproduc realitatea, ci o infatiseaza altfel. Desigur, exista enciclopedii in care animale, flori, fenomene naturale sunt reproduse exact ca in realitate. Unor copii le plac, altora nu. Marea majoritate a copiilor prefera cartile obisnuite de copii, ilustrate pentru varsta lor. Daca avem un copil care a fost expus doar la carti ilustrate pentru copii, atunci ar trebui sa alegem o carte despre corpul uman in acelasi fel. Daca i-am expus pe copii la multe carti cu reproduceri acurate ale realitatii si lor le-a placut, atunci putem sa le aratam si carti care arata corpul uman aproape de realitate. Ma refer aici doar la reproducerea organelor genitale. 
Nu mi se pare potrivita reproducerea aproape de realitate a unui act sexual pentru copiii mici. De altfel studiile ne arata ca expunerea timpurie la materiale explicite are o serie de consecinte nedorite: initierea vietii sexuale devreme, implicarea in comportamente sexuale riscante, etc.


Exista multi parinti care inca se rusineaza sau pur si simplu nu stiu cum sa raspunda la intrebarile incomode pe care copiii le pun. De exemplu: Ce are colegul/colega mea acolo? De ce tu ai sani si eu nu? Etc. Ne puteti da cateva exemple de raspuns? Sau cum anume ar trebui inceputa o astfel de conversatie atunci cand copilul se sfieste sa intrebe acasa, dar pune intrebarile altor persoane din jur? 

Parintecuminte.ro: Intrebarile de genul acesta sunt specifice copiilor mici. Cand vine vorba de copiii mici regula e simpla: raspundem ca niste „oameni de stiinta”. Scurt, la obiect, corect!

Ce are colegul/ colega mea acolo? El are un penis/ vulva (sau cocosel/ pasarica). Sunt diferite de ale tale pentru ca fetele si baietii sunt diferiti din punct de vedere fizic. La fel intrebarea ulterioara: De ce tu ai sani si eu nu? „Pentru ca fetele si baietii sunt diferiti din punct de vedere fizic. De altfel, si baietii au sâni, doar ca lor nu le cresc.” In functie de varsta, copiii cel mai adesea sunt satisfacuti de aceste raspunsuri scurte, concise, la obiect si informative. Pe masura ce cresc, insa vor pune intrebari care necesita un grad mai mare de detaliere.

 Parintilor mai rusinosi cu care ma intalnesc in cabinet le pun o intrebare: Ce alegeti: doriti ca educatia sexuala a copilului sa o faceti voi, parintii, sau sunteti in regula cu varianta in care educatia sexuala o face un copil de 6 ani? Multi parinti sunt de acord ca, oricat ar fi de greu pentru ei sa aiba aceste conversatii, tot e mai bine decat le lase la indemana copiilor.

Aceste discutii sunt nu doar inconfortabile pentru multi parinti. Le produc si anxietate, o parte din acesta anxietate fiind legata de faptul ca nu stiu cum sa procedeze, cat sa spuna, cum sa spuna, cand sa spuna. Exista numeroase resurse care pot fi de ajutor parintilor astfel incat sa poarte aceste conversatii deschis, calm si intr-o maniera pozitiva.

 Sa nu uitam ca un copil nu se transforma brusc in fiinta sexuala la 15 ani. El este o fiinta sexuala de cand se naste si are un interes pentru acest aspect al fiintei lui. Unii copii nu pun atatea intrebari, iar parintii respira usurati ca nu trebuie sa faca fata intrebarilor. Eu sugerez parintilor sa se informeze despre etapele de dezvoltare ale copiilor si sa deschida ei insisi discutiile cu copiii, daca acestia nu o fac. „Motive” gasim peste tot, numai sa vrem sa le vedem si sa ne legam de ele pentru a incepe conversatiile despre sex. Nu avem orase fara caini vagabonzi, asa ca vedem animale care se angajeaza in acte sexuale. In loc sa le spunem copiilor ca „se joaca”, ne putem folosi de acest prilej ca sa deschidem o conversatie despre ce inseamna actul sexual.

Parintele hotaraste ca este mai bine pentru copil sa afle adevarul despre actul sexual. Cum ar putea arata raspunsul la intrebarea: „Cum se fac copiii?”

Parintecuminte.ro: Depinde de varsta. Unui copil mic i se poate raspunde in aceeasi maniera: „Un spermatozid de la un tata se uneste cu un ovul de la mama si asa incepe sa se formeze copilasul intr-un loc special din burtica mamei care se cheama uter”. O buna bucata de vreme copiii vor fi satisfacuti cu acest raspuns, dupa care urmeaza firesc intrebarea: „Dar cum ajunge sa se intalneasca spermatozoidul cu ovulul”? Le raspundem tot concis, dar mai detaliat: „Tata pune penisul la mama in vagin si asa ajunge sa se intalnesca spermatozoidul cu ovulul”. Neaparat trebuie adaugat: „Doar adultii fac asta!”.

Nu exista un Adevar despre actul sexual care trebuie spus intr-o singura discutie traumatica (de regula pentru parinte, nu pentru copil). Exista o Realitate despre actul sexual pe care copilul o va auzi spusa de mai multe ori, de fiecare data in raport cu varsta pe care o are. O realitate care va deveni din ce in ce mai detaliata pe masura ce copilul creste.

Cum ar trebui un parinte sa reactioneze atunci cand isi surprinde copilul atingandu-se in zonele intime? 

Daca acest lucru se petrece in medii nepotrivite: la gradinita, la magazin, pe strada, cand avem invitati acasa, atunci ii atragem atentia ca „mainile nu stau in pantaloni pe strada/ la gradinita”. E important sa nu supra-reactionam sa il speriem sau sa il incitam sa o faca si mai mult pentru ca vede ca primeste atentie. E un bun moment sa ii vorbim despre intimitate, adica despre faptul ca ne acoperim zona genitala in public si nu o atingem in public. E o discutie similara cu discutia pe care o avem cand vrem sa le transmitem ca nu e in regula sa urle intr-un spatiu inchis: „Cand suntem intr-o incapere vorbim cu vocea de interior, nu cu vocea de tigru pe care o putem folosi in padure”. „Cand suntem la magazin/ gradinita/ acasa cu alti oameni, nu tinem mainile in pantaloni si nu ne descoperim penisul/ vulva” dupa care cel mai bine e sa le distragem atentia, nu sa insistam cu prelegeri interminabile pe acest subiect.

 Daca acest lucru se petrece acasa, cel mai bine e sa ne uitam iarasi la varsta copilului. La varste mici, explorarea e ghidata de curiozitate, nu de interes sexual. La fel cum nu ii „pedepsim” pe copii ca manifesta curiozitate despre planete, animale si fenomene meteo, nu vad de ce am face-o in acest domeniu. Copilului mic ii poate fi foarte usor distrasa atentia, si acest lucru il recomand. Nu discutii, nu interziceri. Distrageti-i atentia sau lasati-l sa termine explorarea. Copiii se plictisesc repede, va trece si singur la alta activitate.

 

Cand ar trebui un parinte sa se ingrijoreze? Unde este limita? 

Parintecuminte.ro: Majoritatea parintilor se ingrijoreaza deindata ce isi surprind copilul atingandu-si organele proprii sau pe ale altui copil sau cand isi gasesc copilul masturbandu-se. Cu toate acestea, aceste comportamente nu sunt neobisnuite la copii. Cum am mai spus, sunt expresia curiozitatii si nu sunt un motiv de ingrijorare. Totusi, o joaca sexuala „tipica” (care nu prezinta semnale de alarma) are de regula loc intre copii care se cunosc (si care pot initia un joc „de-a doctorul”), este spontana, neplanificata, se intampla doar uneori si are loc intre copii de aceeasi varsta. De asemenea, aceste comportamente ar trebui sa se diminueze daca explicam copiilor regulile legate de intimitate.

Comportamentul sexual al unor copii trece dincolo de curiozitate, putand fi un motiv de ingrijorare pentru parinti. Spre exemplu: copii care se joaca „de-a doctorul” cu adulti sau cu copii mai mari, copii care isi planifica astfel de intalniri cu prietenii. Poate cel mai bun indicator este starea emotionala a copilului. Daca expresia emotionala este una foarte intensa, fie sub forma de furie, fie sub forma de teama, anxietate, atunci ar trebui sa investigam despre ce este vorba.

 Un alt indicator este functionarea copilului in viata de zi cu zi. Aceste comportamente interfereaza cu viata de zi cu zi a copilului? Petrece mult timp cu explorarea sau masturbarea, atat de mult timp incat nu mai reuseste sa faca si alte activitati? In ciuda incercarilor de distragere a atentiei el continua sa faca aceste comportamente in afara casei? Este mai preocupat de satisfacerea impulsului sexual decat de joaca sau alte activitati specifice celorlalti copii de varsta lui? Daca raspunsul este da la oricare dintre cele de mai sus, suntem iarasi in fata unor indicatori de depasire a limitei.



Interviu realizat cu ajutorul Dianei Tarcea, psiholog și psihoterapeut cognitiv- comportamental cu un interes major în domeniul parentingului în toate aspectele sale. Scrie periodic pe site-ul www.parintecuminte.ro diverse articole legate de creșterea și educarea copiilor. În Cabinetul de psihologie se întâlnește cu părinți, cu copii sau cu familii, mai ales cu aceia care caută ajutor pentru problemele sau dificultățile pe care le au și care nu știu ca există soluții specializate pentru rezolvarea lor.

Anunțuri

31 de gânduri despre “Educatia sexuala pentru copii. (Interviu cu un specialist. )

  1. Pingback: #37 Inspirația săptămânii (8 - 14 apr 2017) | Cristina Oțel

  2. Eu am baiat si incerc sa fiu cat mai deschisa cu el, desi recunosc ca nu imi e foarte usor, eu fiind foarte pudica de altfel. Nici mie nu mi se pare denumirea importanta, ci explicarea transparenta a diferentelor. Deocamdata stam bine, dar inca nu a venit intrebarea aceea legata de cum ajunge spermatozoidul sa se intalneasca cu ovulul 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Foarte util articolul tău, deşi nu am ajuns acolo încă. Nu am prea mari emoţii şi cred că voi răspunde relaxată la întrebările fetiţei mele (în privinţa soţului nu mă pronunţ 🙂 ). Pentru mine a contat atitudinea deschisă a mamei mele în ceea ce priveşte sexualitatea. Am primit mereu răspunsuri la întrebări, fără poveşti SF.

    Apreciază

  4. Abia aștept acest capitol. Cu mine ai mei nu au vorbit nimic. Nici nu cred că i-am întrebat ceva după ce au refuzat să-mi cumpere costum în două piese, când îmi creșteau sânii. Așa că toată informația mi-am luat-o din reviste pentru adolescenți și mai apoi din cărțile Sandrei Brown.

    Apreciază

  5. Ha, ha, mi-a placut partea cu „mai bine o discutie imperfecta din punct de vedere semantic, decat una incarcata de tensiune/anxietate”. Uite asa am ajuns noi sa denumim vulva, „vuva” (de fapt fetita pronunta asa si noi am luat-o ca atare), iar apoi „vuvulita” :)). Si asta e calea noastra de mijloc :)) Incercam sa fim cat de deschisi putem pe marginea subiectului. Ii explic step by step diverse chestii. Stie deja ca bebelusii locuiesc in burta mamelor si i-am explicat cum se nasc (are 2 ani). Nu ma simt pudica si nu as vrea sa repet aceleasi patternuri ca in familia mea (adica lipsa totala a educatiei sexuale). Este un subiect mult prea important!

    Apreciază

  6. Ma bucur ca ai abordat subiectul asta, este foarte util! Eu am incercat sa am o atitudine relaxata in privinta asta. Ma ajuta faptul ca nu sunt deloc pudica, asa ca raspunsurile au venit oarecum normal. Dar este inca usor la varste mici, sunt sigura ca adevaratele provocari vor veni ceva mai tarziu!

    Apreciază

  7. Noi am privit si am abordat mereu subiectul cu naturalete. Am vorbit mereu deschis, am raspuns la intrebari, am pornit eu discutiile cand a fost cazul. Din nou, pledez pentru echilibru, si in aceasta privinta. Si pentru a fi atent la ce semnale trimite copilul, pentru ce est el pregatit, de ce are nevoie.

    Apreciază

  8. Încă nu am ajuns sa vorbîmi despre asta,dar nu îmi este teama de moment. Am încredere în mine și sot ca vom face față cu brio și acestui subiect consideratunci tabu pentru mulți părinți.
    Foarte util articolul

    Apreciază

  9. Foarte util articolul. Si eu sunt interesata, pentru ca in curand vor incepe si la noi intrebarile.Pana acum am abordat lucrurile firesc atunci cand a intrebat ceva, fara ascunzisuri sau minciuni.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s