Minciunică, draga mea.

Pot sa fac urmatoarea afirmatie cu o siguranta de 99,9%: TOTI copiii mint la un moment dat. Putin, mult, prostioare sau lucruri importante, cred ca absolut toti incearca. A inceput si a mea de ceva timp sa se „joace” cu minciunelele, asa ca inevitabil mi-am pus intrebarea „DE CE?”

Care este motivul pentru care incearca sa minta? Si mai ales de ce alege sa ma minta cu tot felul de prostiute? Sa va dau un exemplu: „Am fost la baie. N-am facut nimic. Asa am gasit hartia toata in toaleta.” Say what?!?! Avem noi un spiridus in casa dar are abia 4 luni, nu poate fi luat drept suspect. 

Lucrurile sunt destul de simple (spun specialistii), pana in jurul varstei de 3-4 ani copiii nu constientizeaza ca noi nu stim ce stiu ei. Daca se duc si ascund papusa sub pat, ei sunt convinsi ca toata lumea stie asta. Minciunica, draga noastra, apare atunci cand copilasii nostri au un moment de AHA! – deci mami nu stie chiaaar tot. 

Si atunci incep sa minciunească un pic ici, un pic colo, sa vada ce impact pot avea asupra celor din jur. Tot specialistii astia ne spun ca ar trebui sa ne bucuram atunci cand minciuna apare, e semn ca cel mic are abilitati cognitive foarte bune pentru ca nici treaba asta nu e tocmai usoara. Pentru a putea spune o minciuna copilul trebuie sa manipuleze informatia pastrand adevarul in minte.

 S-a dovedit si ca cei care mint mai mult si mai bine vor avea relatii sociale mult mai bune. Hm, oare de ce? 

Aveti aici un TED cu Kang Lee despre copii si minciuni, foarte util. 

 TED talks – Kang Lee

Deci ne-am lamurit, stim de unde vin minciunelele si de ce, dar cum facem acum sa le oprim? Ca doar nu vrem sa ne minta si in adolescenta (desi sigur o vor face)? 

Ce putem face noi? 

Inainte de orice cred ca trebuie sa ne dam seama de ce ne mint. Va povestesc variantele noastre: 
1. Basme si povesti: a venit o zana mica, mica si m-a intrebat ce fac aici sau un lup mare e la usa acolo si ma pitesc sub pat, sa imi zici cand pleaca, sau mai avem un „ginte cu placinte” pe care il tot pândim pe la geam. Astea la noi intra la categoria joaca si copilarie, de cele mai multe ori intram in jocul ei iar ea rade ghiduș de fericire.

2. Ca sa acopere o prostioara: cum era minciuna cu spiridusul de mai sus si multe altele. Aici nu prea trec minciunelele, o intreb inca o data si ii dau sansa sa vina cu adevarul, de fiecare data spune precis ce s-a intamplat. Niciodata nu e certata dupa ce spune adevarul, doar discutam despre ce s-a intamplat. Pana acum a functionat asta la noi.

3. Minciunele de atentie: astea sunt mai mult spuse prietenilor la joaca, se lauda pe rand ca au fost in America, pe lună, sau intr-o gaura de soricel. Aici ma cam oftic ca n-am cum sa le inregistrez, sunt foarte amuzante.

E adevarat ca am facut de la inceput cateva reguli. Nu ne mintim cu ce conteaza (si da, stie precis ce conteaza) si am impartit minciunile in doua categorii: minciuni si pacaleli. Pacalelile sunt cu ahahhah iar mincunile cu nahnahnah. Stie si am auzit-o de cateva ori spunand celor din jur cum la noi in casa nimeni nu se minte. Avem si un obicei, atunci cand glumim unii cu altii si gluma se cam intinde, spunem: acum spune adevarul! Cand auzim asta toti spunem adevarul. E cumva granita dintre realitate si gluma, asa o defineste ea mai usor. 
Si, evident, exemplul propriu. Nu o mintim cu nimic, nici cu mersul la doctor, nici cu promisiuni de jucarii, nici cu nimic. 

Bine, rau, asa am procedat noi pana acum si a functionat. Revin cu feedback cand ajungem la adolescenta si vedem ce a iesit. Voi cum procedati? 

True&funny story: aveam un papagal cand eram mica. Mama imi spunea de fiecare data cand venea de la job ca o pasarica i-a spus tot ce am facut. Si batea Aminuta mea la papagalul ala cand bona nu era pe faza, in speranta ca macar o minciunica va iesi cum trebuie. 

Anunțuri

11 gânduri despre “Minciunică, draga mea.

  1. Si noi procedam la fel cu minciunile. In schimb pacalelile, ei bine, pacalelile sunt la ordinea zilei :). Cu cat fiica mea creste au inceput sa dispara din peisaj minciunelele alea jucause, iar capitolul minciuna a devenit cat se poate de serios. Stie ca o minciuna are consecinte si respectam cu totii regula asta. Sper sa fie asa si de acum incolo :).

    Apreciat de 1 persoană

  2. Si noi ne-am confruntat cu minciunele, dar nu ca sa ascunda ceva, ci ca farsa, ca pacaleala. Adora sa ne vada mutrele surprinse/ingrijorate cand ne spune cate o grozavie (sigur ca si noi exageram) pentru ca apoi sa rada cu gura pana la urechi si sa strige Pacalealaaaaa 🙂 Uneori ii spun cand exagereaza, pentru ca pur si simplu nu are limita la pacalelile astea si in unele cazuri nu mai stiu ce e adevarat si ce e pacaleala :-).

    Apreciat de 1 persoană

  3. Băiatul meu e la stadiul în care „minte” din motiv de prea multă imaginație 🙂 De exemplu, spune că atunci când era mai mic, s-a lovit la cap și l-a luat salvarea, ceea ce nu e adevărat 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. A inceput si al meu copil cu mici minciunele, dar apoi spune: am glumit:) Eu ii spun mereu ca am nevoie sa stiu adevarul, ca e important sa nu ne mintim unii pe altii. La cele serioase. iar cand imi dau seama ca minte in joaca, incerc si eu o atitudine jucausa.

    Apreciat de 1 persoană

  5. Vai săracul papagal:)))) si al meu cel mare minte si mi e clar de ce. De frica de a fi certat când face o traznaie. Neatenția eu nu o pun la minciuna. Noi facem diferenta clasificand minciuna ca pe o acțiune pe care o ce faci cu intenție. Fără intenția de a ascunde adevărul sunt doar greseli sau fantezii 🙂

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s